Cred că toată povestea s-a născut din curajul de a începe, pofta de a cunoaște și veselia de a împărți emoție oamenilor. Nu sunt o agenție clasică de turism, sunt o poveste care se scrie cu fiecare grup nou format. E foarte delicat să întrebi pe cineva cine e și de unde vine, mai să-i dai lumea peste cap, zău. Noroc că aici nu-i cazul. Bună, eu sunt Sori și vin de pe aproape, de la București. Iar pe “de unde vii” ăsta îl aud destul de des. Așa s au obișnuit prietenii să mă întrebe în ultimii 7-8 ani de când, mai abitir, mă plimb alături de oameni. Căci așa descriu job-ul meu.
La HAICUSORI descopăr lumea alături de oameni și îi duc mereu către o nouă poveste, cu personaje interesante și experiențe memorabile. Cât despre meseria pe care o am, ea m-a ales pe mine, nu eu pe ea. În 2015, eram în deșertul Atacama (Chile) și stăteam într-un hostel, într-un pat suprapus dintr-o cameră vai mama ei. Era pe la ora prânzului, iar eu abia mă retrăsesem să-mi așez gândurile după o vizită la faimoasele lagune și flamingo. Stăteam de vorbă cu o amică căreia îi povesteam despre ce vedeam cu ochii. Culturi diferite, peisaje unice și aventuri la care și acum când mă gândesc, îmi fac inima să sară o bătaie. Ea mi-a spus atunci că și-ar dori și ea să vină, să HAI CU SORI. Cam în acel moment mi-a picat fisa călătoriei.
Ulterior, în 2016, am început să vin acasă din călătorii și să organizez seri de călătorie la Journey Pub în București, cu un proiect care-și propunea să aducă în fața oamenilor povești de călătorie. Eu am adus și fotografii, iar serile petrecute așa au devenit din ce în ce mai numeroase și mai plăcute. Am realizat atunci că oamenii au nevoie să viseze, poate mai mult decât aveam eu. Așa, mai ai un pic răbdare, că acum vine partea interesantă. După o călătorie singură și cu ghiozdanul în spate în Maroc am organizat o astfel de seară, cu poze pe proiector și cam 120 de oameni în sală. În acel moment, cineva a ridicat timid o mână și m-a întrebat simplu:
– Pe noi când ne duci?
M-am uitat fix la acea persoană, am zâmbit complice și atât am spus:
– Nu zici rău deloc.
Aproape 3 luni mai târziu, în 2017, eram deja în Maroc cu 18 oameni în grup. Botezul, adică prima călătorie de grup organizată. Au mers toate strună. De atunci, am tot format grupuri pentru călătorii, am adăugat noi destinații și am dezvoltat firesc și organic activitatea.
Business-ul s-a conturat mai bine în martie 2020 când, în plină pandemie, m-am gândit să-mi iau licența de tour operator și firma mea, mica mea firmă, să devină agenție de turism. Ceea ce s-a și întâmplat. Iar anii au trecut și, pe câteva reguli de bun simț de la care nu prea ne abatem, acum am construit departament de contabilitate, bugetare și strategie, cu proceduri and all that jazz. Și, mai nou, de grafică și site. Greșim, învățăm, evoluăm și facem totul cu bucurie.